EXCLUSIV | Ilie Năstase a dezvăluit cum s-a schimbat Halep în relația cu Cahill: „I-am spus: ‘Când vine băiatul ăla și vorbește cu tine, stai cu ochii pe el’, că ea se uita în vid” | Plus sms-ul lui „Nasty” trimis Simonei imediat după ce a câștigat Roland Garros

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep, locul 1 mondial, a câștigat turneul de la Roland Garros după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1. A fost o premieră pentru Halep, ea devenind și prima sportivă din România ce obține un trofeu major după o pauză de 40 de ani, Virginia Ruzici fiind cea care a triumfat în 1978, tot la turneul de pe pământ francez.

„Am fost lângă ea la celelalte turnee, nu și la Paris. Ea a scăpat de presiune fiindcă toată lumea îi spunea că nu a câștigat un grand slam și acum ăsta e cel mai mare lucru pentru ea. I-am dat mesaj, după meci, i-am zis să fie ‘gurmandă’, să ia cât mai multe trofee în continuare, să le ‘mănânce’ pe toate, adică să bată toate adversarele”, a spus Ilie Năstase la ProSport LIVE.

Năstase a explicat și cum Halep a depășit obstacolul numit ‘grand slam’, ea ratând mai multe ocazii în trecut: „Și eu am pierdut două finale înainte să iau primul grand slam, o finală la Wimbledon și una la Roland Garros, dar nu m-am panicat. Cred că am pus presiune pe ea, noi, presa, spectatorii…A spus-o bine înainte: ‘Îi dau înainte!’ A zis așa: ‘Când o să fie să ajung  numărul unu, o să fie. Când o să fie să iau un grand slam, o să iau. Eu când era mic mă gândeam doar la Roland Garros, așa cum a spus și Simona. Pierzi, mergi mai departe, câștigi mergi mai departe! Roland Garros e vârf pentru un turneu de zgură'”.

Rolul lui Cahill

Cum a schimbat-o antrenorul Darren Cahill pe Simona Halep. „Știu că e foarte echilibrat, că-i spune lucruri foarte bune. Ea a avut o perioadă în care nu-l asculta, nu se uita în ochii lui. Eu cu Țiriac i-am spus: ‘Când vine băiatul ăla și vorbește cu tine, stai cu ochii pe el!’, că ea se uita în vid…

Când pierzi normal că te gândești în altă parte. Ea a încercat să facă tot de capul ei și mai avea o problemă, se enerva și când câștiga. I-am zis iar cu Țiriac: ‘Fată, tu te enervzi când câștigi? Să faci asta când pierzi! Acum e mai concentrată. Lovește mai puternic, ea conduce jocul și asta e important. Și-a îmbunătățit și serviciul doi, de aceea mai apar și duble greșeli…că riscă”, a explicat Năstase la ProSport LIVE.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×